Pagini

duminică, 18 septembrie 2022

Prevederile legale referitoare la depunerea declarației privind beneficiarii reali de către regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat

 Regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat au obligația de a depune la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, potrivit art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 123/14.09.2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906/14.IX.2022).

Conform dispozițiilor art. III din același act normativ, regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (14.09.2022)


sâmbătă, 28 decembrie 2019

Intrarea în vigoare a Legii 129/2019


  • Apare obligativitatea înregistrării beneficiarilor reali în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Național al Registrului Comerțului
  • Acțiunile la purtător vor fi convertite în acțiuni nominative de către societățile emitente, în termen de 18 luni


  • Dispozițiile Legii nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (în vigoare de la data de 21 iulie 2019) introduc noțiuni noi, precum beneficiarul real care, în sensul actului normativ, este orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.
Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1), (2) și (5) din legea menționată sunt stabilite atribuții noi în sarcina Oficiului Național al Registrului Comerțului, care va organiza un registru central în care se vor înregistra date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.
În acest sens, persoanele juridice menționate mai sus vor depune la înmatriculare, anual, sau ori de câte ori intervine o modificare, o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul Beneficiarilor Reali.
Nerespectarea de către reprezentantul legal al acestor persoane juridice a obligaţiei de depunere a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare Legii nr. 129/2019, societăţile înmatriculate până la această dată, cu excepţia companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi a societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, declarația susmenționată.
Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligaţiei de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează tot cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.




  • De asemenea, Legea nr. 129/2019 modifică și completează unele acte normative, printre care și Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul obligativității conversiei acțiunilor la purtător în acțiuni nominative de către societățile emitente.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, sunt abrogate dispozițiile legale privitoare la acțiunile la purtător, capitalul social al societăților pe acțiuni fiind reprezentat doar prin acțiuni nominative. De asemenea, se interzice emiterea de noi acţiuni la purtător şi efectuarea de operaţiuni cu acţiunile la purtător existente, iar în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative.
Neîndeplinirea, până la expirarea termenului de 18 luni, a obligaţiei de conversie, de către societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, dă dreptul oricărei persoane interesate, precum și Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, să solicite tribunalului, sau, după caz, tribunalului specializat, dizolvarea societăţii respective. Totodată, dacă în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, acțiunile la purtător nu sunt convertite în acțiuni nominative acestea se anulează de drept, cu consecința reducerii corespunzătoare a capitalului social, care se va înregistra în registrul comerțului.
Conţinutul actului normativ (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 589/18.07.2019, Partea I) instituie cadrul național de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, fiind transpuse în legislația internă Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 05.06.2015.

marți, 6 ianuarie 2015

S.R.L.-D.-uri îşi pierd calitatea de microîntreprindere debutantă

La data de 31 decembrie 2014, 3224 de societăţi îşi pierd calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, ca urmare a împlinirii termenului de 3 ani de la data înfiinţării acestora. Astfel, reprezentanţii acestor societăţi trebuie să facă demersurile necesare pentru schimbarea sintagmei S.R.L.-D. în S.R.L. sau să opteze pentru altă formă juridică. Potrivit articolului 6, aliniatul (1), lit. a, din Ordonanța de urgență nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se pierde, prin efectul legii, “la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării”. Astfel, conform aceluiaşi articol, aliniatul (2), „în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, societatea respectivă are obligaţia să procedeze la schimbarea denumirii potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Prin urmare, reprezentantul societăţii se va prezenta la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde şi-a declarat sediul social, în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la data la care se împlinesc 3 ani de la înmatricularea societății, în vederea schimbării denumirii.

marți, 1 octombrie 2013

VREAU SI EU SA-MI FAC O FIRMA!

Mirajul ideii de a fi propriul tau sef. Sa fii patron. Nu vinzi, nu cumperi, nu faci nimic, dar iti place ideea de patron. Iubesti munca si ai sta si 8 ore uitandu-te la altii cum muncesc... Sau ai gasit o oportunitate deosebita, o idee geniala care crezi ca ar prinde... Orice este posibil! Vrei sa iti faci si tu o firma si nu prea stii ce inseamna, cum se face, ce presupune... Hai sa-ti explic despre asta, asa... pe intelesul tutuor.


Legea 31/1990, privind societatile comerciale vorbeste despre mai multe tipuri de firme. SRL, SA, in comandita simpla sau pe actiuni... Deoarece cea mai des intalnita forma de organizare a unei activitati este SRL-ul (adica Societate cu raspundere limitata) am sa vorbesc astazi despre aceasta.

 Ce este S.R.L.-ul? Ce presupune un S.R.L.?

SRL-ul este o forma de organizare a unei societati, alcatuita dintr-unul sau mai multi asociati, care, impreuna, pun in comun un patrimoniu (capital social) si isi aleg un obiect de activitate.


Ce conditii trebuie sa indeplinesc sa pot fi asociat intr-un SRL?

Nu iti cere nimeni nicio conditie speciala. Doar sa fii persoana majora, adica sa ai varsta mai mare de 18 ani.

 Ce raspunderi am daca imi deschid un SRL?

Raspunderile (obligatiile) si nu ale tale, ci ale firmei sunt acelea legate, in primul rand, de plata taxelor si impozitelor aferente activitatii, de depunerea in termen a declaratiilor fiscale, bilanturilor, balantelor, rectificativelor, TVA-ul, samd .

O alta raspundere apare in relatiile cu tertii. Corectitudinea si cinstea serviciilor prestate, plata la termen a furnizorilor de bunuri si produse cu care lucrezi, plata salariilor si impozitelor aferente acestora la termenele convenite cu angajatii. 

Asadar... raspunderile sunt aceleasi ca de zi cu zi. Acelasi lucru il faceai si cand erai un simplu cetatean. Firma trebuie privita ca o noua persoana, ca un cetatean cu drepturi si obligatii, ca si tine, omul de rand.

Care sunt avantajele unui S.R.L.?
  •  asociatii raspund in limita aportului la capitalul social, subscris si varsat. Asta inseamna cu patrimoniul firmei si nu cu bunurile proprii.
  • capitalul social actual este modic - minim 200 de lei
  • asociatii pot decide, fara limita, cate coduri CAEN (obiecte de activitate) pot sa declare si le pot modifica oricand
  • exista doua optiuni pentru plata impozitului trimestrial: 3% impozit pe venit  sau 16% impozit pe profit (microintreprinderi)
  • pot alege daca se declara platitori de TVA la infiintare sau asteapta sa atinga pragul minim al cifrei de afaceri de 119.000 RON (cel mai adesea)
Care sunt dezavantajele unui S.R.L.?
  • pot opta pentru microinteprindere (impozit pe venit de 3%), caz in care sunt obligati, in termen de 60 de zile de la nastere, sa isi angajeze un salariat
  • pot opta pentru microintreprindere daca nu au cifra de afaceri mai mare de 100.000 EURO, 
  • pot opta pentru microintreprindere daca nu presteaza urmatoarele obiecte de activitate: activitati in domeniul bancar; activitati in domeniul asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital cu exceptia persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii; activitati în domeniile jocurilor de noroc, consultantei si managementului; au capital social detinut de un actionar sau asociat persoana juridica cu peste 250 angajati.
  • dubla impozitare a profitului:o data 3% impozit pe venit sau 16% impozit pe profit aferent firmei si 16% impozit pe dividende
  • dividendele se platesc in anul urmator anului in care s-a realizat profitul.

Cum infiintez un S.R.L?

Orice firma, si numai un S.R.L., se infiinteaza la Oficiul Registrului Comertului din orasul unde exista sediul. Reteaua birourilor ONRC se gaseste pe site-ul institutiei: www.onrc.ro Aici este locul unde va veti prezenta cu toate documentele intr-un dosar plic si un timbru fiscal de 4 lei , cumparat de la orice posta.

Ce acte imi trebuie sa imi infiintez un S.R.L?
  • dovada disponibilitate denumire. ( te duci intr-o zi la ORC si iti alegi un nume de firma si soliciti rezervarea denumirii. Platesti o taxa de rezervare si pleci acasa cu hartiuta pe care o pazesti bine)
  • actul constitutiv in original, semnat de toti asociatii care se poate face sub semnatura privata, atestat de avocat sau autentificat la notar
  • declaratii pe proprie raspundere ale asociatiilor - originale - care se pot face la ORC ,atestate de avocat sau autentificate la notar
  • declaratie pe proprie raspundere a administratorului - original - care se pot face la ORC,atestata de avocat sau autentificata la notar
  • specimen de semnatura al administratorului - original -care se pot face la ORC sau autentificat de notar
  • dovada varsarii capitalului social - in original(Depunerea de capital social la orice banca doriti)
  • copii acte identitate asociati si administrator
  • dovada de sediu - contract de comodat,contract de inchiriere,etc..
  • declaratiile tip pe care le luati de la ORC, ghiseul informatii: declaratie privind vectorul fiscal, declaratia privind lipsa activitatii la sediu, etc.
  • alte acte marunte pe care poate le-am omis... :)
Asa ca, te inarmezi cu multa rabdare si dai fuga la ORC cand este totul in dosar.


Cat costa sa imi fac o firma?

Asta da intrebare... oameni buni... costurile de infiintare cresc de la zi la zi, asa ca am sa va spun, estimativ:
  • taxa de disponibilitate denumire                                         -  72 de lei
  • taxele de depunere dosar si alte taxe de publicare          -  500 -600 de lei
  • redactarea/atestarea actului constitutiv si a declaratiilor -  350 de lei
Sa zicem ca ai ajunge pe la 1.000 lei. Cel mult. Dar mergi singurel fara nici un ajutor. 

Ce ar mai trebui sa stii?

Dupa ce ti-ai depus dosarul astepti 3 zile pana iti ies actele. 
Apoi dai fuga iute la ANAF-ul de care apartii cu sediul si intrebi stimatele doamne de pe acolo ce declaratii trebuie sa depui, la infiintare.
Dupa ce ai actele te poti duce sa iti faci stampila. Mica, mare, rotunda, patrata, rosie... alba, cum doresti tu. E primul tau act de dispozitie :)

 Ce impozite sunt si cat face?
  •  Pai ai avea impozitul de 3% sau 16%, depinde ce ai ales.
  •  Mai sunt si altele, sigur, dar pentru asta iti intrebi contabilul. E jobul lui asta cu taxele, nu pot sa il fur.


Si gata! PATROANE, acum pun-te pe treaba! Nu mai sta! Bafta multa in afaceri!

vineri, 19 iulie 2013

ACTAMARQUE.RO Marci/Desene/Modele Industriale/Brevete De Inventii


Marci Desene/Modele Industriale/ Brevete De Inventii
Serviciile agentiei- Inregistrare marci si indicatii geografice Inregistrare desene si modele industriale Inregistrare brevete de inventie Efectuarea de cercetari documentare in domeniul marcilor inregistrate pe plan national,comunitar si international Monitorizare marci (informarea asupra depunerii unor marci identice sau similare cu a dvs.; formularea de opozitii catre Comisia de opozitii din OSIM, la inregistrarea acestor marci; formularea de actiuni in anulare a marcilor identice sau similare cu a dvs.) Marketingul marcii si strategiile de marca Evaluarea marcilor(evaluarea marcii implica mai multe etape si se realizeaza functie de rezultatele financiare obtinute prin fidelizarea consumatorilor fata de marca dvs.) Consultanta de specialitate in materia drepturilor de proprietate intelectuala Consultanta fiscala in materie (modul de impozitare a veniturilor obtinute din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuala) Identificarea concurentei neloiale Supravegherea pietei privind contrafacerea Reprezentare in instanta, in litigiile cu referire la drepturile in proprietate intelectuala Reprezentarea intereselor clientilor la negocierile privind contractele de licenta si cesiune. Expertize tehnice judiciare si extrajudiciare pentru incalcari referitoare la marci,brevete de inventie,desene si modele industriale,necesare instantelor judecatoresti,parchet,organele de politie si celor vamale .

 http://www.actamarque.ro

luni, 15 iulie 2013

"ONRC are un portal nou,merita încercat"


portal.onrc.ro

Etape dizolvare voluntara cf. Art.235 din Legea 31/1990


  1. DEPUNERE HOTARARE DE DIZOLVARE a asociatilor , plus contor de caractere.

  1. La 30 de zile de la publicarea Hotararii in M. Oficial. se depune :
      1.Copia din M.Of. cu publicarea hotararii
      2.Copie dupa hotararea de dizolvare
      3.Bilantul de lichidare facut de un expert contabil
      4.Certificat de atestare fiscala de la Finante
      5.Raportul administratorului
      6.Certificat de înmatriculare in original
      7.Certificatele constatoare de autorizare in original